s
literature

.sTay.. witH. .mE..

Anotheroutsider's avatar
By Anotheroutsider   |   Watch
6 6 593 (1 Today)
Published: July 21, 2008
Stay with me

Vrajitor deschise ochii uşor, si încerca sa se obisnuiasca , din nou, cu lumina. Începu sa plânga încet, linistit, pâna când reusi sa înfrunte decorul din jurul sau. Totul era altfel decât stia el. Cine stie cât timp trecuse... Ofta si încerca sa se ridice în picioare. Genunchii raspundeau din ce în ce mai greu, cu fiecare somn care trecea. Ligamentele pârâira, oasele se întinsera, cu efort.

Într-un sfârsit, batrânul izbuti sa se ridice în picioare. Atunci observa ca o pereche de iepurasi îsi facuse culcusul la adapostul coastelor sale, ca iedera crescuse, stufoasa, prin parul sau încâlcit, si ca ciupercute cu discul fosforescent îsi facusera loc printre degetele sale. Le aseza, cu grija, la locul lor, si scruta împrejurimile cu ochii. Verde, verde. Ramase pe loc, asa cum se ridicase de jos, respirând greoi. Obositor este sa fii batrân... Îsi scoase, grijuliu, picioarele din pamânt, si observa ca prietenul sau cel mai bun ramasese alaturi de el în tot acest timp. Urmele sale se puteau vedea peste tot prin jur. Se hotarî sa îl astepte.

Cerul ramasese la fel... un cerc mare, luminos, cu margini din nori, sfâsiate, si în rest... întuneric... din ce în ce mai întuneric... un miros linistitor, de pamânt reavan, plutea prin aer. Iarba forfotea de viata. Se auzeau triluri de pasari.. Si, nu dupa mult timp, un latrat. Apoi înca unul.

- Câine, aici erai, spuse Vrajitor, zâmbind blând. Ti-a fost dor de mine?

Dar Câine nu vorbea... În plus, era mult prea bucuros. Trecuse atât de mult timp... Iar Vrajitor se schimbase atât de mult... Mai mult decât dupa somnurile de pâna acum... Arata ciudat, asa, cu talpile din radacini, cu pielea scortoasa, cu parul, barba si umerii verzi de muschi, cu spinarea gârbovita si fata încretita de trecerea anilor... Nici macar nu aducea cu tânarul novice care îl salvase de la moarte pe când era doar un catelus... pe când exista doar un singur cer, si când ceilalti opt Magicieni erau înca în viata. Se schimba mereu, dupa fiecare somn. Ajunsese de nerecunoscut. Dar Câine se bucura sa îl vada. Trecuse mult timp...

Vrajitor privea îngândurat, catre cer, oftând.

- Ar trebui sa purcedem, Câine. A trecut atât de mult timp... Sa ducem lumina mai departe...

Facu câtiva pasi, apoi se opri.

- Ce ostenit ma simt... Unde este floarea florilor, unde este floarea vietii mele...? Of, Câine, de ce nu le-a ajuns un singur cer...?

Începu sa paseasca prin iarba deasa, înalta, resimtind din plin furnicaturile picioarelor amortite. Sângele sau de magician izbuti sa patrunda prin vene si artere, readucând stropul de viata de care era atât de multa nevoie. Câine, gudurându-se, îl urma fericit. Nu dupa mult timp ajunsera la capatul peticului de verdeata. În fata lor se întindea un pustiu de pamânt umed, pe care se târau plante albicioase, jilave, subtiri. Din vagauni întunecate îsi iteau capul fiinte oarbe, cu trupul firav, uimite de lumina care venise de niciunde. Vrajitor începuse să se obisnuiasca cu mersul, gaura din cer îl urma, cuminte, iar lumina patrundea prin vizuini.

- Mergem într-acolo, prietene? Hai într-acolo.

Câine îl aproba cu un latrat. Într-acolo suna bine. Într-acolo sa fie. Pamântul mirosea a mucegai, iar fiintele oarbe ce se ascundeau prin pamânt i se pareau ciudate. Aveau trupul alb-rozaliu si ochii închisi. Si când dadea peste vreuna, si o mirosea, ea se tragea înapoi, înfricosata de caldura venita de nicaieri, de mirosul de iarba si de animal. Cât timp dormise Vrajitor, Câine nu iesise în zona întunecata din afara gaurii din cer.

- Ele s-au nascut în întuneric, Câine... nu stiu ele ce e lumina. Iar eu am dormit mult... poate prea mult... Si teama mi-e ca înca mi-este somn... si ca daca ma culc, de trezit nu ma voi mai trezi... of, Câine... unde e floarea vietii mele? S-a ofilit cât timp am dormit eu...?

Câine lasa urechile în jos, întristat. Nici din coada nu mai dadea... Vrajitor vorbea ciudat, si trist... de ce vorbea oare asa?

Trecu un timp în care Vrajitor nu mai spuse nimic. Câine îl urma cuminte, dând linistit din coada. Pe unde treceau, pamântul de înfiora de lumina. La marginile gaurii din cer se iscau vânturi. Tarâna se zvânta, iar fiorul de lumina gâdila semintele din adâncuri, facându-le sa zâmbeasca de acolo, din tainita pamântului. Aburii se ridicau în spirale misterioase, si se rasuceau în valatuci laptosi, sub pasii lui Vrajitor si ai lui Câine. Chiar daca batrânul nu privea niciodata în urma-i, stia ca este urmat de animalele iubitoare de lumina. Se vor opri unde se va opri si el. Ici si colo, observa câte un pâlc de copaci anemici, crescuti cu mult timp în urma, unde mai zabovise Vrajitor. Mugurii albiciosi tremurara sub atingerea luminii, cârligele firave ale plantelor se clatinara sub adierea vântului caldut. Pasii lui Vrajitor binecuvântau, iar bucuria ogarului sau readucea nazuinta luminii. Speranta în vremuri mai bune.

- Nu le-a ajuns un singur cer... Câine... Bine ca am ramas noi... macar noi. Tu si cu mine.

Câine latra contrariat.

- Ei, da... mai sunt si ele, adauga Vrajitor, aratând cu degetul mare în spate, la coloana de animale iubitoare de lumina.

Ogarul mai latra o data, si mai contrariat.

-Si mai cine...? Cine, mai Câine? Doar noi...

Din nou, latrat.

- Dar stii ca ai dreptate...? Se vede, pesemne, ca am îmbatrânit. Am si uitat de Gelwahay. Mergem la el? Îi aducem lumina si lui?

Câine se arata entuziasmat, si topai în jurul stapânului sau, mai-mai sa îl darâme. Batrânul se multumi sa zâmbeasca molcom, asa cum îi statea bine unui Magician stravechi ca el. Întelept. Îsi muta stafful în mâna cealalta si îsi trecu degetele noduroase prin barba. Ce mai crescuse ! Acum arata chiar ca un întelept. Asta îl facu sa zâmbeasca din nou.

************************************************

Gelwahay-Viata-Lunga sedea în întuneric, când o geana de lumina se ivi la orizont. Fiica sa, Amoeba, era uimita. Ce sa mai fie si asta ? Gelwahay ramase cu privirea pironita într-acolo, încercând sa îsi dea seama ce se întâmpla. Ochii i se îngustara, pupilele lui subtiri se micsorara a uimire. Amoeba, de teama, se lipi la pamânt si se facu umbra.

- Mai sa fie, mai sa fie, rosti, zâmbind, Gelwahay.

Vrajitor ! El era. Si aducea cu sine lumina. Lumina. Ce dar ! Cumplit si minunat. El, Viata-Lunga, o stia cel mai bine. Oh, dar trecuse atât de mult timp. Nadejdea murise. Pietrele se facusera nisip, nisipurile, pietre. Iar pasarile, ochi sau dinti de lup.

Gelwahay se ridica de la pamânt si porni în întâmpinarea Magicianului.

************************************************

Câine era la fel de bucuros ca întotdeauna. Mai ales ca acum se întâlnise cu Gelwahay, pe care nu îl mai vazuse de atât de mult timp... în plus, mai era si Amoeba.

- Ce te-ai mai schimbat, Vrajitor...! De Câine am si uitat...

Ogarul latra, vizibil jignit.

- Ia spune-mi, rogu-te, ce s-a mai întâmplat... Dupa atât de mult timp petrecut în întuneric, pândindu-mi hrana, am si uitat de lumina. Am si uitat de lume. Am uitat de tot. Vad ca te-ai schimbat mult. Arati ca un Magician... iar Câine, ei bine, Câine e la fel de frumos si vesel ca întotdeauna... Dar lumea... lumea se schimba... Mie vântul nu mi-a mai soptit nimic de mult timp... de foarte mult timp.

- Nimic nou sub soare, spuse Vrajitor, oftând. Am îmbatrânit... îmi pierd puterea. Somnurile ma usuca, ma secatuiesc... nu stiu, sincer, cât o sa o mai duc asa. Tu, în schimb, viata lunga... iar fiica ta, Amoeba, este frumoasa precum o cascada în zori. Si are parul precum curcubeul...

Amândoi o privira o vreme pe Amoeba, care deja începuse sa se simta stânjenita.

- Dar e greu... e foarte greu... continua, într-un târziu, Vrajitor.

- Darul luminii... blestemul ei, rosti Gelwahay cu privirea pierduta în gaura din cer.

Soarele apunea, iar lumina cadea oblic, aruncând umbre ascutite. Nori de praf si de întuneric se roteau în departare, amenintatori.

- Ma apasa cerurile astea...sunt din ce în ce mai grele, adauga Vrajitor. Nu le-a ajuns un singur cer. Au vrut opt...

Amoeba privea, sfioasa si întrebatoare, de pe o piatra. Vântul caldut îi pieptana parul, iar lumina arunca reflexe aurii pe pielea ei alba ca marmura si facea ca ochii ei de culoarea ploii sa straluceasca. Câine sedea tolanit lânga ea.

- Daca esti bun, Vrajitor... frumoasa mea fiica nu a avut ocazia sa te cunoasca îndeaproape. Doar din ce i-am spus eu si din ce i-a povestit vântul. Povesteste-i dumitale, asa cum stii, Istoria Cerurilor... stii istorisi asa frumos, si cine stie când ne mai vedem... în plus, mi-ar fi placut sa o ascult din nou. Povestesti asa de frumos...

Magicianul nu se lasa rugat de mai multe ori. Începu, cu glas domol, sa povesteasca, desenând cu stafful, pe pamânt, ceea ce spunea. Iar Amoeba ramase tacuta, muta de uimire, nestiind ce sa creada : ca ceea ce vede e vis sau se întâmpla aievea. Fiintele desenate pe nisip se miscau, totusi, si povesteau, cu vocea domoala a lui Vrajitor, Istoria Cerurilor. Astfel afla Amoeba despre cei noua Magicieni, din care ramasese doar unul, cel mai tânar. Si cum au descoperit ei Magia-de-Cer, si cum si-au facut fiecare, dupa plac, cerul lui, si cum si le-au încarcat cu minunatii de tot soiul, îngreunându-le. Dar într-o zi, cu un zgomot asurzitor, se pravalisera cerurile unul peste celalalt, si noaptea a cazut pe pamânt, culcând pădurile sub greutatea ei, înfasurând totul în giulgiul ei negru. Afla ca, dintre Magicieni, singurii supravietuitori dupa Prabusirea cerurilor au fost Vrajitor si Corb, care s-a sacrificat, folosindu-si toata energia Mana, în încercarea de a înlatura întunericul. Tot ce a reusit sa faca atunci a fost o gaura în cer, pe care,înainte să moară, a legat-o de Vrajitor. Iar Vrajitor a fost obligat sa cutreiere pamântul ca sa duca lumina cât mai departe. O vreme, povesti batrânul Magician, i-a fost usor sa umble. Dar o data cu trecerea timpului a început sa oboseasca. A fost nevoit sa doarma perioade îndelungate de timp, pentru a-si prelungi viata. Dar ajunsese deja la sfârsitul puterilor.

Câine, care ascultase cu interes povestea, se pleosti din nou. Gelwahay-Viata-Lunga se retrase, meditativ, lânga un trunchi de copac uscat, iar Amoeba, întristata, adormi cu Câine în brate. Noaptea trecu pe nesimtite, iar în zori, când soarele rasari, aruncând lumina sa proaspata peste pamântul pustiit de întuneric, prin gaura din cer, Vrajitor îsi lua ramas bun de la Gelwahay, îi lasa drept cadou o samânta de baobab Amoebei, si porni la drum, tragând gaura din cer dupa el.

********************************************

Într-o zi tristă de toamnă, Vrajitor opri din mers, simtindu-se sfârşit. Se aşeză lânga un zid naruit, ridicat, probabil, de vreun popor stravechi, si trase aer în piept pentru ultima oara. Înainte, însa, îi dadu binecuvântarea lui Câine, dându-i numele de Boare, îi împrumuta o parte din energia lui Mana, iar apoi îsi dadu obstescul sfârsit. Era o zi minunata, în care soarele îsi arunca, dinspre apus, sulitele de lumina oblic, împingând umbrele pâna departe. Nori de praf si întuneric se învolburau în depărtare, iar gaura din cer, cu margini zdrentuite, din nori, parea ca se roteste.

Ultimele cuvinte ale lui Vrajitor au fost:

- Boare, am încredere în tine. Sa nu ma lasi. Ramâi cu mine. Tu esti cea de pe urma speranta.

Apoi, simtind ca trupul de carne nu mai poate tine spiritul încarcerat, a adaugat:

- Of, Câine... Un singur cer nu le-a fost de ajuns. Au vrut mai multe...

*********************************************

A trecut multa vreme pâna când Boare a înteles cuvintele ultimului Magician. Atunci a latrat la trupul chircit lânga zid, acoperit de pânze de paianjeni minusculi si de iedera delicata. A latrat de mai multe ori, îndurerat. A plâns. Si apoi, s-a facut boare de vânt si a pornit la drum. Îl astepta o misiune grea. Si lunga.

Dar a pornit. Tragând gaura din cer după el.

********************************************

[Dedicatii: În primul rând, pentru Surioara noastra Ioana (Vehrim). Si NU în ultimul rand, pentru Cro, care mi-a împrumutat câteva idei, fara a lua de stire, din versiunea lui de "Stay with me". Totodată, m-a ajutat mult ca schiţa să ajungă într-o formă cât mai apropiată de cea finală. ]

[Mentionez ca unele imagini mi-au fost sugerate de câteva piese Void of Silence. În plus, un rol important l-au avut si imaginile "Stay with me" si "In death, as in life, Devotion".]

[Multumiri: Ioana-Vehrim, Cro, Bicu :p]

[Corecturile au fost realizate pe coloana sonora a albumelor "Reroute to remain" si "Come clarity" de la In flames.]

[E mişto ca dupa ce scrii o chestie din asta, sa faci mişto pe baza a ceea ce ai scris. Exemple: să-ţi închipui că după ce moare Vrăjitor, vine o echipă de ecarisaj, să-l salte pe sărmanul Câine. Sadic. Dar al naibii de amuzant. *grin* ]
Recommended Literature
D
DragonSlayer!America X DragonGirl!Reader
King Arthur sat upon his throne rubbing his temples. The kingdom had just suffered from another fierce dragon raid and in return lost most of the livestock in the lower villages. Most of the houses had also been burnt down during the process. They needed a hero - and fast. 'Alright...send him in.' sighed the king. After considering it for more than an hour, King Arthur had finally decided that it was time to bring in another knight to slay the dragon which terrorised his kingdom. 'Are you sure you want to do this, Milord?' whispered Francis into the king's ear. 'We've already lost 10 of our best soldiers' 'What choice do we have? One more
E
~Epiphany~ Levi x Reader Chapter 1
"It hurts, doesn't it?" "A little," Eren responded. You alone entered what looked to be a sitting room, with three people wearing jackets emblazoned with the wings of freedom on their jackets. Erwin had led you to the room, then claimed that he had some business to take care of, leaving you to bravely enter the room alone. Off to the side sat Eren, on a couch and having his wounds tended to by a woman with glasses and a brunette ponytail. Not like he really needed it. Most of his injuries were already healed, and the ones that weren't were halfway there. Eren jumped up when he saw you. "_____!" he blurted out, rushing over to you and grabb
W
Wolf Legend - Part I
1. Andrew He stood over the body. It's over, he thought. No more. I'm not like them, their traditions, rituals, this pack... I'm different. It's over for me. The scent of blood was overwhelming. The heat from the fire only reminded him of the hate that grew within him. I hate them, he repeated over and over in his head. How could they, and for what, they call this honor!? He wanted to see them burn. Fire didn't seem enough. He could only think of the worst kinds of deaths one could experience, and he wished it on them. He was alone. It was not what he wanted, but it was all his fault. He had taken everything too far. My lies
© 2008 - 2019 Anotheroutsider
thanks to :icontinypilot: for [link]

thanks to Simon Dominic Brewer for [link]

thanks to Kirsi Salonen for [link]
Recommended Literature
D
DragonSlayer!America X DragonGirl!Reader
King Arthur sat upon his throne rubbing his temples. The kingdom had just suffered from another fierce dragon raid and in return lost most of the livestock in the lower villages. Most of the houses had also been burnt down during the process. They needed a hero - and fast. 'Alright...send him in.' sighed the king. After considering it for more than an hour, King Arthur had finally decided that it was time to bring in another knight to slay the dragon which terrorised his kingdom. 'Are you sure you want to do this, Milord?' whispered Francis into the king's ear. 'We've already lost 10 of our best soldiers' 'What choice do we have? One more
E
~Epiphany~ Levi x Reader Chapter 1
"It hurts, doesn't it?" "A little," Eren responded. You alone entered what looked to be a sitting room, with three people wearing jackets emblazoned with the wings of freedom on their jackets. Erwin had led you to the room, then claimed that he had some business to take care of, leaving you to bravely enter the room alone. Off to the side sat Eren, on a couch and having his wounds tended to by a woman with glasses and a brunette ponytail. Not like he really needed it. Most of his injuries were already healed, and the ones that weren't were halfway there. Eren jumped up when he saw you. "_____!" he blurted out, rushing over to you and grabb
W
Wolf Legend - Part I
1. Andrew He stood over the body. It's over, he thought. No more. I'm not like them, their traditions, rituals, this pack... I'm different. It's over for me. The scent of blood was overwhelming. The heat from the fire only reminded him of the hate that grew within him. I hate them, he repeated over and over in his head. How could they, and for what, they call this honor!? He wanted to see them burn. Fire didn't seem enough. He could only think of the worst kinds of deaths one could experience, and he wished it on them. He was alone. It was not what he wanted, but it was all his fault. He had taken everything too far. My lies
Comments6
anonymous's avatar
Join the community to add your comment. Already a deviant? Sign In
nr137's avatar
nr137 Writer
du lumina cât mai departe :)

great job, my friend
Anotheroutsider's avatar
AnotheroutsiderHobbyist General Artist
Multumesc :handshake:
WildRainOfIceAndFire's avatar
WildRainOfIceAndFireProfessional Photographer
Am reusit! :boogie: In cele din urma am citit!

- Of, Câine... Un singur cer nu le-a fost de ajuns. Au vrut mai multe...
Mi se pare foarte tare fraza asta. La noi nu sunt magicieni, si totusi acelasi lucru se intampla, si pe cer si pe pamant....
Anotheroutsider's avatar
AnotheroutsiderHobbyist General Artist
:bow:
Multumesc mult !
:hug:
ghilimei's avatar
îmi aminteşte de Peştera lui Jose Saramago.

Obştescul sfârşit ?! hihi :giggle:
Anotheroutsider's avatar
AnotheroutsiderHobbyist General Artist
:D
anonymous's avatar
Join the community to add your comment. Already a deviant? Sign In
©2019 DeviantArt
All Rights reserved