o
literature

..o..BuRTa.. .de. .pEsTe...

Anotheroutsider's avatar
By Anotheroutsider   |   Watch
3 2 331 (1 Today)
Published: February 1, 2010
- Nu, pentru că, vezi tu, numai eu exist.
- Şi eu? Dacă numai tu exişti, de mine ce se alege?
- Tu eşti o parte a mea. Tu exişti prin ochii mei. Dacă închid ochii, nici nu mai eşti aici.
- Şi de ce nu închizi ochii?
David oftă adânc.
- Nu e vorba de asta… Noi doi suntem, oricum, acelaşi lucru. Suntem aceiaşi. Suntem… unul şi acelaşi.
- Noi doi?
- Noi toţi.
- Atât de puţin contez? Atât de mică sunt? întrebă Melanie, ridicând, suprinsă şi usor dezamagită, din sprâncene.
- Of, nu spune asta. Sunt… nu ştiu. Nu îmi găsesc cuvintele.
- Ai spus că numai tu exişti, reveni ea.
- Da, dar…

În mintea lui David se amestecau, ca într-o supă, toate gândurile. "Trebuie sa fac curăţenie aici, înauntru. E haos."
- Atunci, uită-mă, rosti Melanie, aproape şoptit.
Făcu un pas lateral, şi alunecă în gol.
- Stai! apucă să strige David, dar, uitându-se dupa ea, nici nu mai ştia după cine strigase. Rămase doar cu un gol necruţător in suflet.
Se simţea paradoxal, de parcă până atunci vorbise singur. Privi în sus, la scara imensă, răsucită, care începea de nicăieri, şi urca nu-se-ştie-unde. Se aşeză, deznădăjduit, pe trepte, şi privi în jur. O beznă neînteleasă îl inconjura, doar treptele erau luminate de niciunde. "Oare cât oi fi urcat? Şi cât mai am până să ajung…?". "Să ajung, unde? De unde am plecat? Nici asta nu ştiu. Oricum, se pare că nu am prea multe opţiuni."
Drumul părea să fie destul de simplu. O singură scară, o singură cale. Numai să te ţină să urci pe ea.
Începu să urce din nou, deşi o oboseală greu de închipuit îl cuprinsese, de la o vreme. Picioarele îi erau sleite de putere, şi o greutate nevăzută I se aşezase, parcă, pe umeri. Îi era atât de greu să urce piciorul pe următoarea treaptă, încât trebui să se sprijine în palme, şi să urce, câte o treaptă, precum bebeluşii, în patru labe.
Începu să gâfâie, şi totul începu să se învârtă cu el. Scările, reci şi impersonale până acum, parcă începeau să se unduiască, şi să se răsuceasca sub el, schimband ordinea, până atunci firească, a lucrurilor.
Starea luă brusc amploare, încat David nu mai ştia dacă este el ameţit de oboseală, sau chiar scările, mânate de o voinţă proprie, se întorceau cu susul în jos. Zăpăcit, David se lungi pe trepte, întinzând mânile în lateral, fără să poată atinge marginile. Deşi părea să fie săpată în marmură, scara se întindea şi se strângea, ca un acordeon, după bunul ei plac. Fără să poată opune rezistenţă, David căzu.
Amorţeală şi frig, vântul care bate uşurel… şi rece. "Am îngheţat până la os…. Va trebui să urc din nou. Ce chin, ce chin… "
Brusc…
!!!!

***

David tresări brusc, în pat, şi, fără să vrea să fie convins că a visat ceva, sau că a cazut, cu adevărat, de pe undeva, se foi, căutand, din reflex, tălpile, de obicei reci, ale Melaniei.
"Sunt singur în pat." Găndul veni de la sine, se strecură între neuronii osteniţi ai lui David, şi prinse rădăcini. Apoi, ca şi cum l-ar fi înţepat cineva, David deschise ochii şi privi în locul de lângă el. Melanie nu era acolo. Ca nişte potârnichi, gândurile zburară, care-încotro.
Pătura, dată la o parte.
Frig.
Geamul.
Geamul deschis.
Perdeaua fluturând uşor.
- Oh, doamne, apucă să şoptească David, înainte ca, fără să îşi dea seama, să se ridice din pat, să se încalţe şi să îmbrace un hanorac pe care nici nu ţinea minte să-l mai fi îmbrăcat vreodată.
Se repezi spre geam. Aşa cum se aştepta, în lumina clară a lunii, de pe un cer înseninat de ger, paşii Melaniei se puteau distinge pe zapada din curte.
Fără să se gândească prea mult, sări pervazul, şi începu să alerge, îngrijorat, după urmele iubitei sale.

Paşii se pierdeau în padure. Erau clar ai Melaniei [ai cui puteau fi?], şi se puteau vedea clar degetele mici, delicate, ale talpii. Paşii erau apropiaţi, uşori, de parcă, în somnul ei bizar, Melanie şi-ar fi pierdut din greutate.
Abia când David privi în urmă, şi nu mai găsi lumina casei din care tocmai plecase, un sentiment de teamă îşi încleştă ghearele în sufletul său. Inima începu să bată din ce în ce mai tare, până când David, ameţit şi obosit din cauza alergăturii, fu nevoit să se sprijine de un copac. Spatele îi fu năpădit de o sudoare rece, degetele începura să îi tremure, picioarele i se înmuiară, pe măsura ce o senzaţie tot mai pregnantă de neputinţă punea stăpânire pe el, alăturându-se fricii, frigului, oboselii.
"Trebuie, trebuie să…"
Picioarele începură să i se mişte fără să le poată controla.
"Trebuie să merg mai departe…"
Zăpada deveni brusc mai moale, tălpile se împotmoliră şi David fu înghiţit, câteva momente, de stratul alb, chiar lângă urmele Melaniei. Buzele îi amorţiră, liniştea se prăbuşi peste pădure, ca o plasă, şi, preţ de câteva momente, nu se auzi nimic. Apoi, ca un val, reveniră, pe rând, bătăile inimii, răsuflarea, şi, în cele din urmă, şuieratul uşor al vântului printre acele de brad.
Undeva, în apropiere, David auzi râul.
Ca îmbătat de o licoare necunoscută, care poate plutea prin pădurea de linişte din jurul său, alergă până la râu,dar numai pentru a vedea că paşii Melaniei se pierd pe zăpada îngheţată de pe mal. Sângele îi îngheţă în vene, în timp ce ochii, disperaţi, parcă vrând să îşi ia zborul din orbite, căutau un semn de viaţa pe întinderea învolburată a râului.
Foşnetul mătăsos al valurilor nu era tulburat de nimic, însă. Timpul părea că se oprise în loc, gândurile, ostenite în iureşul lor de neoprit, încetiniseră.
Apoi, David şimti o atingere rece pe umăr, şi toată lumea lui se cutremură.

***

- David?
Abia izbutind să respire, David se ridică în capul oaselor. Melanie, cu o privire îngrijorată, îi strănse măna într-a ei, şi îi mângâie, părinteşte, fruntea asudată.
- David, m-ai speriat groaznic. E în regulă. Eşti aici.
Însă omul din faţa ei părea absent, gâfâind şi icnind la răstimpuri, cu o expresie goală pe chip. Gâtul îi era uscat, şi mii de ace îi străbateau pieptul, ca şi cum ar fi înghiţit cioburi.
- David, uită-te la mine. David! strigă Melanie.
David o fixă cu privirea, şi, treptat, ochii I se tulburară. Figura I se relaxă, bărbatul inspiră adânc, şi, timp de câteva secunde, ce păreau a se prelungi la nesfârşit, o linişte neclintită îşi întinse pânza în cameră. Apoi, David expiră, şi o privi în ochi pe iubita sa.
- Sunt ok. Sunt ok...
Mâinile subţiri ale Melaniei îi cuprinseră trupul, iar David simţi, după atât de mult timp, că este viu. Putea simţi în piept bătăile inimii ei.
Sau… poate erau doar ale lui.

***

Deschise ochii încet, ca şi cum ar fi fost acoperiţi cu pânză de păianjen. În cameră plutea o lumină difuză şi un uşor miros de ceara şi fum. Biblioteca din lemn de stejar arunca o umbră neclară pe perete. Geamurile, decorate cu flori de gheaţa, erau opace.
David se ridică pe jumatate din pat, şi analiză, cuprins încă de somn, răcoarea care îi învălui braţele, de îndată ce le scoase de sub pături. Clipi rar, şi îşi trecu degetele prin părul ciufulit, pentru a îşi potoli mâncărimea, care disparu aşa cum aparuse, din senin.
La picioarele sale, captivă între două falduri ale păturii de deasupra, zăcea o carte. "Da, am adormit citind…", îşi aminti David. Se întinse după ea, şi o privi, cuprins de o tristeţe dulceagă.
Deschise, oare pentru a câta oară, cartea la prima pagină şi citi, în gând: "Nu exişti decât tu. Te îmbrăţişez cu vise, Melanie."

"Unde eşti tu, Melanie...?" oftă David, şi observă că din respiraţia lui se înfiripau, ca nişte dragoni de ceaţa, aburi.
Recommended Literature
P
Pokeballs- Design and Function
There exists no other technology created by humans that is advanced as the pokéball. This device is capable of reducing physical objects- living and inanimate, into condensed and computer-coded soups of atomic particles and then casting out and rebuilding the object. It is an unparalleled technological feat that has changed an entire nation and set widespread and unpredictable precedent. What gives this device its reputation is that it can particalize living animals, and reconstruct them into the exact same condition, and the animal can carry on with its life. In the Pokémon Nation, these innocent looking devices have become a symb
i
i had an out-of-body experience.
I had an out-of-body experience at the age of thirty-one. Every year between the ages of ten and eighteen, I sent a letter to NASA.  I told them a little bit about myself, the same general description year after year, and always insisted that despite my medical condition, I would one day love to sail through the stars.  My dream was to be out there in the universal abyss, exploring every unknown corner until we knew all that we could. Art would taunt, “Sick kids don’t go to space” before Mom slapped the back of his shoulder with a spatula. NASA was as nice as they could be, but the bottom line was that we all knew I could
M
Mayfly
It's a nudge from the Naiad orbiter that brings me fully to my senses, and, instinctively, I find myself checking my systems. Power from her solar panels quickly floods my own circuits, and I flex instruments and senses that feel like they've been dormant for all too long. Which they have, of course. "Wakey, wakey," the Naiad's saying, as I burn through the reports and telemetry my body's feeding me. Some of my instruments have iced-up, I realise. But that's a minor concern. Everything else is sound. "Are we there yet?" I reply. "We are indeed." "Mayfly, this is control. " The signal's peppered with static, and I quickly adjust for the D
© 2010 - 2019 Anotheroutsider
*The preview image belongs to :iconcoffeesong:. All the copyrights are reserved.

[Povestea a fost, cumva, inspirata de Oren Lavie - A dream within a dream si, de fapt, de mai tot albumul lui, si partial de Alexandrina Hristov, care imi place la fel de mult, chiar dupa ce am ascultat albumul "Om de lut" de nu stiu cate 'jde ori] [Nu am scris in timp ce ascultam muzica, asa cum fac de obicei, dar m-a inspirat ideea]
[Multumesc spiridusului, care m-a rugat sa ii mai povestesc ce am mai faurit, ceea ce m-a determinat sa ma simt, cumva, creativ]
[Mi-a luat cam jumatate de ora sa scriu povestile. Ideea cu urcatul scarilor e inspirata din fapte reale]
[Imi dau seama ca David si Melanie sunt personajele mele de exercitiu, un fel de Kenny din Southpark, personaje care azi pot muri, ca maine sa isi traiasca povestile mai departe]

[Daca este cazul sa spun asta, multumesc de rabdarea de a citi pana la capat, de a lasa un comment, mult-apreciat, de altfel, si de a ma onora cu un ipotetic fav]

[Daca v-au placut bufonii, mai poftiti si maine seara...]
Recommended Literature
P
Pokeballs- Design and Function
There exists no other technology created by humans that is advanced as the pokéball. This device is capable of reducing physical objects- living and inanimate, into condensed and computer-coded soups of atomic particles and then casting out and rebuilding the object. It is an unparalleled technological feat that has changed an entire nation and set widespread and unpredictable precedent. What gives this device its reputation is that it can particalize living animals, and reconstruct them into the exact same condition, and the animal can carry on with its life. In the Pokémon Nation, these innocent looking devices have become a symb
i
i had an out-of-body experience.
I had an out-of-body experience at the age of thirty-one. Every year between the ages of ten and eighteen, I sent a letter to NASA.  I told them a little bit about myself, the same general description year after year, and always insisted that despite my medical condition, I would one day love to sail through the stars.  My dream was to be out there in the universal abyss, exploring every unknown corner until we knew all that we could. Art would taunt, “Sick kids don’t go to space” before Mom slapped the back of his shoulder with a spatula. NASA was as nice as they could be, but the bottom line was that we all knew I could
M
Mayfly
It's a nudge from the Naiad orbiter that brings me fully to my senses, and, instinctively, I find myself checking my systems. Power from her solar panels quickly floods my own circuits, and I flex instruments and senses that feel like they've been dormant for all too long. Which they have, of course. "Wakey, wakey," the Naiad's saying, as I burn through the reports and telemetry my body's feeding me. Some of my instruments have iced-up, I realise. But that's a minor concern. Everything else is sound. "Are we there yet?" I reply. "We are indeed." "Mayfly, this is control. " The signal's peppered with static, and I quickly adjust for the D
Comments2
anonymous's avatar
Join the community to add your comment. Already a deviant? Sign In
crirox's avatar
criroxHobbyist Photographer
mi-e dor de povestile tale : )
Anotheroutsider's avatar
AnotheroutsiderHobbyist General Artist
si mie :)
©2019 DeviantArt
All Rights reserved